Reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara anunță o creștere a numărului de pasageri și aeronave

Aeroportul Internațional Timișoara. FOTO Facebook/AIT „Traian Vuia“

Peste 1,3 milioane de pasageri și mai bine de 1,500 de aeronave sunt valorile în creștere a datelor de trafic aerian înregistrate în primele zece luni ale anului, pe Aeroportul Internațional Timișoara.

Cei mai mulți călători au ales zborurile spre/de la București, München, Bergamo (Milano) și Luton).

În lunile ianuarie-octombrie 2019, s-a înregistrat o creștere a numărului de pasageri cu 3,4% față aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, 1,328,311 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, în timp ce în aceeași perioadă a anului 2018, au fost înregistrați 1,285,212 de pasageri.

În luna octombrie, 143,099 de pasageri au tranzitat aeroportul Timișoara, cu 10,8% mai mulți decât în anul precedent. În aceeași lună a lui 2019, numărul de zboruri a crescut cu 4,1% comparativ cu anul trecut, înregistrându-se 1,528 aeronave care au aterizat sau decolat de la Timișoara.

Eforturile administrației aeroportului de a oferi curse aeriene directe din Timișoara spre tot mai multe destinații, dar și frecvențe suplimentare se concretizează într-un număr tot mai mare de pasageri și de zboruri. În continuare, pentru administrația aeroportului reprezintă o prioritate introducerea de noi rute, dar și oferirea unor condiții optime de transfer pentru pasageri”, a declarat directorul aeroportului Daniel Idolu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*