Restricții noi de intrare pe teritoriul Greciei – prezentarea unui test negativ pentru infecția cu COVID-19 se aplică și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria

Imagine din Corfu. FOTO 12019
Au fost modificate condițiile de intrare pe teritoriul Greciei

În conformitate cu informațiile comunicate oficial de autoritățile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se aplică și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Potrivit Ambasadei Republicii Elene la București, nu este necesară traducerea în limba engleza a rezultatelor testelor care menționează explicit “Negativ”, ci numai a celor care exprimă rezultatul sub alte forme (ex: “nedetectat”). Majoritatea unităților acreditate pentru testare oferă, la cerere, rezultatul în format bilingv sau în limba engleză.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR.

Cetățenii români care în urma acestor testări sunt confirmați cu COVID-19 sunt supuși măsurilor aplicabile pe teritoriul acestui stat, inclusiv plasare în carantină sau autoizolare.

MAE precizează că toate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.

Mai multe informații despre călătoriile în Europa găsiți aici –> https://reopen.europa.eu/en.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*