Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a întâlnit la sediul Ministerului Turismului, cu E.S. Yariv Levin, ministrul Turismului din Israel.
Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea parteneriatului dintre cele două țări în domeniul turismului. În acest sens, ministrul Bogdan Trif a propus realizarea unor evenimente de promovare a României ca destinație turistică în Israel. Printre acestea, se numără și organizarea unui seminar la care vor participa reprezentanți ai autorităților centrale, precum și cei mai importanți turoperatori israelieni. Întrunirea va avea ca obiectiv creșterea notorietății României în Israel, una dintre piețele prioritare pentru ministerul Turismului.
Cu ocazia acestei întâlniri, ministrul Bogdan Trif a constatat că și Israel dezvoltă, în același timp cu țara noastră, un ghid turistic electronic sub forma unei hărți digitale interactive în care sunt reliefate toate obiectivele turistice. Cei doi oficiali au agreat ca cele două țări să facă schimb de informații și de bune practici pentru elaborarea aplicațiilor de promovare.
Ministrul Turismului din Israel, Yariv Levin, a apreciat implicarea României în consolidarea parteneriatului din domeniu. În plus, E.S. Yariv Levin a subliniat nevoia de a crește numărul zborurilor directe dintre România și Israel.
„Mă bucur să văd că România și Israel au abordări comune în privința dezvoltării turismului. Am aflat de la domnul ministru Yariv Levin că și colegii israelieni lucrează la o aplicație asemănătoare cu cea pe care vrem să o dezvoltăm la ministerul turismului, anume un ghid turistic electronic sub forma unei hărți digitale interactive în care sunt reliefate toate obiectivele turistice. În epoca tehnologiei, o astfel de aplicație, cu ajutorul căreia turiștii să își poată planifica traseele în doar câteva minute, devine o necesitate dacă vrei să obții cu adevărat rezultate în domeniu. Domnul ministru Yariv Levin m-a asigurat de sprijinul domniei sale. La rândul meu, îl felicit pentru rezultatele obținute prin campania de promovare a Israelului, succes care se regăsește în cifrele de invidiat ale turismului din Israel”, a declarat ministrul Bogdan Trif.
În plus, cei doi miniștri au analizat oportunitatea de a elabora rute comune pentru a atrage, în România și Israel, turiști din piețe îndepărtate din Asia.
Be the first to comment