Românul dispărut în Istanbul în luna august, a fost găsit

Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul. FOTO Adrian Boioglu

Ministerul Afacerilor Externe face cunoscut că, în cursul nopții de 25 spre 26 septembrie, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a reușit repatrierea cetățeanului român care a fost dat dispărut în orașul Istanbul la data de 30 august.

Menționăm că, între momentul sesizării dispariției cetățeanului român și cel al identificării acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul și al Ambasadei României la Ankara, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, au întreprins o serie de demersuri specifice complexe, inclusiv în cooperare cu autoritățile locale turce.

Persoana în cauză a fost identificată de către reprezentanții oficiului consular în cursul zilei de 25 septembrie 2018, aceasta fiind recunoscută după semnalmente de către cetățenii turci, care au facilitat prezentarea persoanei la consulat.

Ulterior procedurilor standard de identificare şi respectiv după contactarea familiei, cetățeanul român a beneficiat de asistența consulară necesară îmbarcării la bordul primei curse aeriene cu destinația București, fiind condus la aeroport de către o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular de la Istanbul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*