Romsilva susține că surparea peretelui din zona cascadei Bigăr a fost naturală și există urme ale unor situații similare produse în trecut

Cascad Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița. FOTO Romsilva

Un perete al cascadei Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, cu o înălțime de aproximativ patru metri, s-a surpat luni, 07 iunie, în jurul orei 18.15, din cauze naturale.

Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de mușchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de mușchi, care se regenerează cu noi straturi de mușchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip crește permanent în dimensiuni. Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate și volum și a cedat sub propria greutate.

„Menționăm că această cascadă este într-o dinamică naturală permanentă și în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de mușchi pietrificat. De altfel, o cascadă de același tip, cascada Moceriș, tot din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut”, au precizat reprezentanții Romsilva.

Cascada Bigăr, una dintre cele mai populare destinații turistice din zona Banatului, se afla în Zona de Protecție Integrală a Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, în Rezervația Naturală „Izvorul Bigăr”, o zonă în care intervenția umană este minimă, iar procesele naturale trebuie să se desfășoare liber.

„Acesta este motivul pentru care administrația parcului nu a intervenit cu măsuri invazive, respectiv construcții care să sprijine structura de travertin a cascadei, o astfel de intervenție împiedicând procesele naturale”, au mai transmis sursele citate.

Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița a luat toate măsurile posibile de protecție a cascadei Bigăr, cu avizul Consiliului Științific al parcului, respectiv îndepărtarea a doi arbori uscați care s-ar fi putut prăbuși peste cascada Bigăr.

Singurele construcții din zona cascadei Bigăr au fost cele pentru a asigura infrastructura de vizitare a obiectivului turistic, avizate de Consiliul Științific al parcului, acestea fiind amplasate la o distanță care să nu afecteze cascada.

„Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge cu fermitate acuzațiile false și lipsite de orice fundament științific ale unui ghid de turism, care a lansat în spațiul public informația cum că o lucrare de captare parțială a izvorului Bigăr pentru păstrăvăria Valea Miniș, realizată în urmă cu 33 de ani, ar fi provocat prăbușirea peretelui cascadei Bigăr. Cantitatea de apă care să favorizeze depunerile carbonatului de calciu trebuie să fie una moderată pentru a facilita acest proces natural, deci nu o eventuală micșorare a debitului de apă ar fi dus la surparea peretelui cascadei”, mai arată reprezentanții Romsilva.

Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate au fost informate imediat de către administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița despre producerea acestui eveniment. Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, cu sprijinul Consiliului Științific, va identifica măsurile ce trebuie luate în continuare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*