Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Serviciul Relații Internaționale și Afaceri Europene în Domeniul Turismului, a creat un sistem voluntar de recunoaștere a Rutelor Cultural Turistice, dezvoltate de organizațiile de turism sau de autoritățile publice locale. În acest sens, pe data de 23 iunie a fost recunoscută prima Rută Cultural Turistică, cea a Bisericilor de Lemn din județul Bihor.
Ruta Bisericilor de Lemn din Bihor poate fi descrisă ca o călătorie în timp, de-a lungul a sute de ani de istorie. Aceasta evidențiază esența spiritului românesc comunitar și creativitatea artistică, regăsită în bagajul decorativ, pictural și conceptual. Documentația, în vederea recunoașterii drept Rută Cultural Turistică locală, a fost transmisă de către Agenția de Management al Destinației Bihor.
„În țara noastră există multe destinații și obiective turistice care pot fi promovate prin Rute Cultural Turistice, indiferent că vorbim despre o tematică istorică, arheologică, religioasă sau gastronomică. Ce ne propunem noi, la nivelul ministerului, este să le oferim această recunoaștere și astfel să subliniem importanța dezvoltării produselor turistice românești”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism.
Sistemul de recunoaștere voluntară, caracterizat de experiența dobândită la nivel instituțional prin exercitarea calității de membru al Acordului Parțial Extins, privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei, urmărește conștientizarea actorilor din turism asupra semnificației patrimoniului cultural material și imaterial pentru societate și pentru generațiile următoare, în contextul valorificării economice durabile.
Un alt obiectiv al acestui demers este identificarea Rutelor Cultural Turistice, dezvoltate pe plan local, regional sau național, cu scopul de a implementa modele de bune practici care pot crește competitivitatea activității turistice. Se are în vedere, totodată, acordarea de consultanță celor care doresc să le dezvolte la nivel național sau eventual să le certifice la nivel european.
Procedural, după depunerea documentației la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, autorii vor primi în termen de 30 de zile răspunsul privind recunoașterea drept Rută Cultural Turistică locală, regională sau națională. Rutele Cultural Turistice Naționale trebuie să cuprindă obiective turistice din minimum trei județe, iar cele realizate la nivel regional din minimum 2 localități.
Amintim că mai multe obiective turistice din țara noastră sunt incluse în opt rute culturale certificate de Consiliul Europei, respectiv Ruta Transromanica, Ruta Moştenirii Evreieşti, Ruta Cimitirelor Semnificative, Ruta Art Nouveau, Ruta Împăraților Romani și Dunăreană a Vinului, Ruta Culturală ITER VITIS, Ruta Culturală ATRIUM și Ruta Cortinei de Fier.
De asemenea, țara noastră face parte și din Ruta Istoriei Antice a României la Marea Neagră și Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Republica Moldova. În prezent, sunt în proces de finalizare Ruta Națională a Orașelor și Stațiunilor Balneare Istorice și Ruta Națională a Vinului Românesc.
Be the first to comment