S-au montat panouri în Azuga și Predeal pe Drumul Tunului și zona tranșeelor din 1916

Montarea de panouri către vârful Clăbucet

Printr-un proiect al seniorilor noștri finanțat de ONCR/Lidl, s-a început montarea panourilor informative din Azuga și Predeal către Vârful Clăbucetul Taurului, acolo unde crucea ridicata cu putin timp în urmă străjuiește urmele tranșeelor armatei române din luptele de la Predeal, octombrie 1916.

Pe 13 octombrie sunt așteptați să se alăture și voluntari, urmând a se porni din Azuga, pe Drumul Tunului, traseu pe care a fost urcat în acele vremuri armamentul până în vârf. Sus se va instala, simbolic, un stâlp cu panou și steagul României, în cadrul momentului comemorativ dedicat Centenarului și eroilor căzuți pe înălțimile munților în Războiul pentru Reîntregirea Neamului.

Toate acestea sunt posibile prin inițiativa și deosebita dedicare a Cabana Gârbova Predeal, cu sprijinul real al Primăriilor și Centrelor naționale de informare și promovare turistica Cnipt Azuga și Visit Predeal, Salvamont Prahova și Predeal Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont, Asociația Montana Carpați Proiectul “Drumul tunului-marcarea tematica a traseului Azuga-Vf. Clăbucetul Taurului-zona tranșeelor din Primul Război Mondial (masivul Gârbova din munții Baiului), în anul Centenarului Marii Uniri” face parte din programul “Implicat în comunitate” desfășurat de Organizația Națională Cercetașii României (ONCR) și finanțat prin programul de granturi

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*