Interesul publicului din România pentru concertul lui Robbie Williams de la UNTOLD a fost unul mare. Deși organizatorii au anunțat că se vor pune în vânzare doar 5000 de abonamente, peste 7000 de oameni atât din țară cât și din străinătate și-au achiziționat un abonament pentru ediția aniversară din acest an.
În cursul zilei de 6 iunie, vor fi puse în vânzare 10.000 de abonamente disponibile pentru UNTOLD 2019, la prețul de 159 de euro plus taxe. Acestea pot fi achiziționate atât de pe untold.com, dar și de la resaleri autorizați care pot fi consultați pe site-ul festivalului. Începând de marți, 11 iunie, vor fi puse în vânzare și biletele de 1 zi. Până în prezent, pentru ediția din acest an s-au vândut 67.000 de abonamente.
Festivalul UNTOLD, ediția 2019 va avea loc în perioada 1-4 august, în Cluj-Napoca.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ca urmare a ultimelor reglementări referitoare la obligativitatea prezentårii unui test negativ RT-PCR la revenirea în România din țåri aflate în afara Uniunii Europene, între 10 decembrie 2021 și 8 ianuarie 2022, Paralela 45 informează că …
Ovidiu Oprea, consultant de marketing la Bibi Touring Touroperator, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la GoNEXT TV. Cu acest prilej, Ovidiu Oprea a declarat că s-a înregistrat o creștere a vânzărilor prin Înscrieri Timpurii …
Cea de-a cincea ediție a Festivalului de film documentar fARAD s-a încheiat duminică, 7 octombrie. În acest an, fARAD a provocat publicul să vorbească despre intimitate și despre nevoia de apropiere, tematica acestei ediții, Trup/Suflet, …
Be the first to comment