Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de asfaltare a drumului de acces spre obiectivul turistic „Arborele de Sequoia” din comuna clujeană Săcuieu.
Drumul vizat pornește din drumul comunal 129 spre satul Rogojel, care se desprinde, la rândul lui, din drumul județean 103H, având o lungime de 1,4 km.
„Monumentul natural, unicat în țară, a reprezentat mereu o atracție turistică, motiv pentru care sprijinim autoritățile locale ori de câte ori doresc să pună în valoare aceste obiective turistice. Orice îmbunătățiri de infrastructură reprezintă un plus pentru viața și confortul comunității și al turiștilor”, spune președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Principalele lucrări care se vor derula pe acest sector vizează lărgirea părții carosabile, înlocuirea podețelor, realizarea de acostamente și benzi de încadrare, respectiv reconfigurarea sistemului rutier prin așternerea straturilor de balast și piatră spartă. Lucrările se vor finaliza prin așternerea unui strat de asfalt.
În valoare de 1,4 milioane de lei, investiția este realizată de Primăria comunei Săcuieu, în baza unei finanțări asigurate din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Prin asfaltarea acestui drum turistic se urmărește creșterea siguranței și confortului deplasării, mărirea fluenței traficului, eliminarea degradărilor părții carosabile și exploatarea potențialului turistic al zonei.
Be the first to comment