Imagine cu plaja din stațiunea Mamaia. FOTO Adrian Boioglu
Consiliul Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR a anunțat lansarea unui studiu privind impactul voucherelor de vacanță în industria turismului din România.
Pentru realizarea acestui proiect, reprezentanții CNIPMMR solicită sprijinul agențiilor de turism implicate în proiectul voucherelor de vacanță.
„O analiză completă, post-implementare a măsurii de acordare a voucherelor de vacanţă va scoate în evidenţă impactul real al acestora, atât pentru angajat şi angajator, cât şi pentru agenţii de turism şi hotelieri”, au anunțat reprezentanții CNIPMMR.
Reprezentanții agențiilor de turism pot accesa formularul pentru acest studiu online, aici.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Parcul Natural Kopaonik din Serbia este o destinație predilectă atât a turiștilor sârbi, precum și a din ce în ce mai multor turiști străini. Oamenii vin aici atrași de splendoarea peisajului de la altitudinea de …
Programul Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav va fi extins la 16 ore, în intervalul orar 07:00-23:00, începând cu data de 15 ianuarie 2024. Această decizie a fost convenită de comun acord, în cadrul unei întruniri …
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat, joi, că începând din 1 iunie se vor redeschide terasele, se va putea merge la plajă, și vor deveni posibile și spectacolele în aer liber, toate în condiții de …
Be the first to comment