Federația Națională a Ghizilor de Turism din România solicită reglementarea Poliției Turistice, cu scopul de a împiedica persoane neautorizate să exercite această profesie.
Federația Națională a Ghizilor de Turism din România (FNGTR), organizație non-guvernamentală al cărei scop este reprezentarea intereselor profesionale și economice ale ghizilor de turism și care reunește, în componența sa, 10 asociații regionale ale ghizilor de turism a transmis, recent, o propunere la OUG privind modificarea și completarea OUG 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19, unde ghizii de turism nu se regăseau în textul inițial al Ordonanței. FNGTR a mai transmis fostului Minister al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în speță Direcției Turism, propuneri privind ajutorul de stat către Ghizii de turism, dar fără niciun rezultat. FNGTR este alături de celelalte asociații și patronate care protestează pentru salvarea turismului românesc și speră ca întreaga industrie turistică să fie sprijinită și să treacă acest an cu bine.
La solicitarea Federației Naționale a Ghizilor de Turism din România, Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat că în Registrul Comerțului erau înregistrați, la 30.12.2020, un număr total de 998 de ghizi (Întreprindere Familială, Întreprindere Individuală, Persoană Fizică Autorizată) care au declarat activitatea 7990 – Alte servicii de rezervare și asistență turistică (CAEN Rev. 2) din care 370 – ca obiect principal de activitate și 628 – ca activitate autorizată conform art. 15 din Legea nr. 359/2004.
FNGTR a făcut, de asemenea, câteva propuneri Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, care se referă la:
- Folosirea cu prioritate a serviciilor ghizilor de turism atestați, de către autoritățile locale, în cazul unor delegații, evenimente etc., unde abilitățile și competențele ghidului sunt necesare. Această activitate ar urma să fie remunerată, limitele de tarife (minim-maxim) urmând a fi negociate cu fiecare autoritate în parte, la nivel de județ sau de Municipiul București. Se va face un acord în acest sens între Autoritățile Locale și FNGTR, ca entitate reprezentativă a profesioniștilor (a ghizilor), iar ghizii își vor putea depune, în scris, prin intermediul FNGTR, intenția de a-și oferi serviciile în acest sens.
- Includerea FNGTR pe lista entităților care vor putea accesa fonduri nerambursabile pentru membrii săi (asociații). Proiectele eligibile se referă la reconversie profesională (cursuri de calificare, perfecționare etc.), cursuri de pregătire în domeniul online, susținerea și dezvoltarea micilor afaceri (Persoană Fizică Autorizată, Întreprindere Individuală sau Societate Comercială) cu activitate specifică de ghid de turism pentru producerea și promovarea unor noi produse, noi tehnici de prezentare a tururilor turistice oferite (tururi virtuale), diverse aplicații, promovare online.
- Reglementarea Poliției Turistice, prin protocoale cu Poliția Locală, cu scopul de a împiedica persoane neautorizate (pseudo – ghizi) să exercite această profesie. Conform legislației în vigoare, nicio profesie nu poate fi exercitată fără atestare. Dacă nu este atestat, “ghidul” nu va putea fi constrâns să respecte regulile de siguranță.
- Scutirea de la carantinare și a însoțitorilor de grup, în speță a ghizilor de pe autocare, în cadrul Hotărârii CNSU NR 6 / 04.02.2021.
„Cu excepția personalului suspendat, în unele țări din Uniunea Europeană, lucrătorii care sunt încadrați în sectorul turismului pot beneficia de indemnizație de muncă de scurtă durată sau de un ajutor pentru concedii neplătite pe zi. Având în vedere contracția gravă a economiei și pierderea locurilor de muncă în sectorul turistic, acești lucrători sunt sprijiniți economic în multe țări europene. Ne întrebăm dacă există vreun studiu efectuat de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru a sprijini lucrătorii din turism – agenții de turism, ghizii de turism, ‘’sezonieri’’ – să își depășească dificultățile economice? Oare lucrătorii din turismul sezonier nu merită și ei să beneficieze de asigurări de șomaj?”, subliniază George Vasiliu, președintele FNGTR.
Anul 2020 a fost un an extrem de slab pentru incoming în particular, pentru turism în general și, ca atare, pentru ghizii de turism. Dintr-un total de 483 de ghizi, membri ai asociațiilor care alcătuiesc FNGTR, doar 61 de ghizi au avut activități, dar și acestea, foarte puține. Grupurile ghidate (atât incoming, cât și turism montan sau circuite pentru turiștii români) au totalizat, în perioada martie – octombrie 2020, un număr de circa 4500 de turiști, dintre care doar 80 de turiști străini. Anii precedenți, ghizii de turism erau solicitați permanent iar cifra turiștilor, atât străini, cât și români, era mult mai mare.
Be the first to comment