Smart Baggage este o aplicație de telefon mobil ce îți poate măsura bagajul de mână

Smart Baggage, aplicația ce îți măsoară bagajul

Călătorii își pot măsura bagajul de mână, asigurându-se că acesta nu depășește dimensiunile maxime impuse de diferitele companii aeriene cu ajutorul noii funcționalități a aplicației momondo. Dimensiunile bagajului de mână se bazează pe cele standard acceptate de către companiile aeriene. În urma ultimelor modificări, anumite companii aeriene low-cost acceptă în cabină doar transportul genților de mână, iar pasagerii care doresc să transporte în cabină bagaje de dimensiuni mai mari decât cele permise (conform funcționalității de măsurare) vor trebui să achite taxa corespunzătoare îmbarcării cu prioritate.

Motorul de căutare pentru hoteluri și călătorii momondo.ro a lansat o nouă inovație pentru a face din călătorii experiențe încă și mai ușor realizabile. Pentru că regulile referitoare la dimensiunea bagajului de mână diferă de la o companie la alta, momondo s-a folosit de cea mai nouă tehnologie privind realitatea augmentată pentru a crea Smart Baggage. Această funcționalitate a fost dezvoltată în interiorul aplicației și îi ajută pe călători să verifice dacă bagajul lor de mână va fi acceptat de către compania aeriană cu care plănuiesc să zboare.

„Tot mai mulți români aleg să călătorească în Europa, și chiar mai departe de granițele ei, având cu ei doar bagajul de mână. În același timp, companiile aeriene au reguli diferite în privința dimensiunilor bagajului permis în cabină. Ne-am dorit să putem oferi o metodă rapidă, ușoară și transparentă prin care călătorii să își poată măsura bagajul și afla dacă îl pot folosi în următorul lor zbor”, spune Pernille Trolle Brøgaard, director al departamentului de management de produs în cadrul momondo.

„Am inventat acest instrument în timpul așa-numitei săptămâni SWAT – un concurs de tehnologie orientat spre design și dezvoltare – și ne bucurăm că acum putem să oferim utilizatorilor rezultatul final. Smart Baggage este distractiv și ușor de folosit, dar, cel mai important, este util călătorilor și simplifică întregul proces pentru ca ei să se relaxeze și să se bucure de călătorie.”

Cum funcționează Smart Baggage

Pentru a-și măsura bagajul de mână, călătorii trebuie să deschidă aplicația momondo și să acceseze funcția care îi ajută să scaneze bagajul. Scanarea se realizează deplasând camera în jurul obiectului pentru a-i identifica dimensiunile. Smart Baggage folosește tehnologia AR pentru a măsura suprafața în mod rapid (lungimea, lățimea, înălțimea, dar și proeminențele), comparând-o cu dimensiunile impuse de compania aeriană. În felul acesta, călătorii pot afla dinainte dacă le este permisă transportarea bagajului în cabină.

Această funcționalitate este momentan disponibilă în aplicația momondo pentru următoarele dispozitive: iPhone SE și cele mai recente modele, începând cu 6s, iPad Pro (9.7, 10.5 sau 12.9) prima și a doua generație, iPad (2017) și pentru dispozitivele Android susținute de ARCord.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*