Turoperatorul IRI Travel a realizat studiul „Turism la tine acasă” în care sunt prezentate cele mai bune oferte de pe litoralul românesc, în luna iulie.
Astfel, conform IRI Travel, pentru a acoperi o gamă cât mai largă de clienți s-au luat în calcul trei categorii de turiști: cuplu, familie cu un copil și familie cu doi copii. Toate ofertele sunt pentru un sejur de șapte nopți. Ofertele prezentate în acest studiu sunt valabile pentru perioade cuprinse între 5 și 19 iulie.
„Ne-am gândit că ar fi bine să arătăm românilor felul în care hotelierii de pe litoralul nostru și-au ajustat ofertele în vârf de sezon, având în vedere faptul că se pune tot mai mult accent pe <turism la tine acasă>. Astfel că, orientându-ne după preferințele românilor din acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, dar și a bugetelor care sunt tot mai mici, venim cu oferte pentru tot buzunarul”, a declarat CEO IRI Travel, Lucian Bădîrcea.
MAMAIA
Stațiunea considerată „perla litoralului românesc” îi așteaptă pe cei care vor să își petreacă o vacanță de șapte nopți la un hotel de trei stele cu oferte care încep de la 1.700 de lei/ cuplu, iar dacă este vorba de o familie cu copil mic (0-5 ani) oferta pornește de la 1.800 de lei/ sejur. În această ofertă nu este inclusă masa.
Pentru un hotel de patru stele, tot fără masă, un cuplu va ajunge că plătească cel puțin 2.650 de lei, dacă vorbim despre o familie cu un copil de până în 5 ani, atunci tariful pornește de la 3.200 de lei, iar dacă sunt doi copii cu vârste între 3 și 8 ani, atunci prețul sejurului pornește de la 4.800 de lei.
JUPITER
În mod neașteptat, unele hoteluri de două stele din stațiunea Jupiter au prețuri care pornesc pentru un sejur de la 1.700 de lei, adică aceeași valoare precum cele de trei stele din Mamaia. În schimb, dacă ne referim la o ofertă pentru o familie cu copil mic, ofertele pornesc de la 2.200 de lei/ familie.
În cazul în care turiștii aleg pensiune completă la un hotel de două stele atunci un cuplu va trebui să scoată din buzunar un minim de 2.700 de lei, în timp ce o familie cu copil va plăti minim 3.200 de lei
La hotelurile de trei stele cu mic dejun, un cuplu va plăti 2.300 de lei, iar o familie cu un copil va achita pentru sejurul de 7 nopți 2.600 de lei. De asemenea, sunt și hoteluri de trei stele care vin cu oferte de 3.200 de lei pentru un cuplu/ șapte nopți, oferta având același preț și dacă acel cuplu are copil. În cazul familiilor cu doi copii, valoarea sejurului sare la 3.900 de lei.
VENUS
Hotelurile de două și de trei stele din această stațiune au cam aceleași prețuri de pornire pentru cazarea oferită cuplurilor: 1.700 de lei/ sejur. Dacă se vine și cu un copil de până în 5 ani, atunci costurile pornesc de la 2.200 de lei/ sejur.
Pentru cazare cu mic dejun, la trei stele, cuplul va achita 3.200 de lei, iar dacă vine și cu copil atunci prețul crește la 3.400 de lei.
EFORIE NORD
Cele mai mici oferte pentru un sejur de șapte zile în Eforie Nord pornesc de la 1.000 de lei pentru un cuplu care vrea cazare fără masă. Dar aceasta este o excepție, pentru că, în general, hotelurile de trei stele au oferte care pornesc de la 1.400 de lei. Aici, unele percep costuri suplimentare pentru un cuplu care vine cu copil mic de până în 5 ani, altele nu. În cazul celor care cer mai mult, oferta pornește de la 1.900 de lei pe sejur. La cele cu doi copii, ofertele au preț de start de 2700 de lei. Toate ofertele prezentate nu au nici o masă inclusă.
OLIMP
Pentru această stațiune veți găsi oferte pentru toată gama de turiști. Astfel că, la trei stele cu mic dejun, veți plăti 2.400 de lei/ cuplu. Dacă vorbim de o familie cu un copil, atunci prețul crește la 2.600 de lei, iar pentru doi copii – 2.750 de lei
„Recomandăm turiștilor noștri să se conformeze regulilor impuse de hoteluri pentru a crește nivelul de siguranță, atât pentru ei cât și pentru cei din jurul lor. Numai respectându-ne unii pe alți ne vom putea asigura că vom avea o vacanță liniștită”, a mai spus Lucian Bădîrcea.
Be the first to comment