Susținătorii mersului cu bicicleta au inițiat o petiție adresată Guvernului prin care cer reglementări pentru infrastructura pistelor special amenajate

Sistemul bike sharing este din nou funcțional la Constanța. FOTO Primăria Constanța

Zeci de organizații au semnat o petiţie prin care solicită Guvernului României şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei să ia măsurile necesare pentru adoptarea în regim de urgență a Normativului de reglementare a proiectării, execuţiei, utilizării şi mentenanţei lucrărilor de infrastructură pentru biciclete.

Având în vedere implicarea Preşedintelui României din această perioadă, precum şi faptul că acesta foloseşte ocazional bicicleta, a fost trimisă o invitaţie pentru a semna petiţia. De asemenea, a fost lansată şi o petiţie on-line, semnată până în acest moment de aproape 2000 de persoane.

Adoptarea acestui document este vitală pentru dezvoltarea corectă a unei infrastructuri pentru biciclete, ca măsură de pregătire a autorităţilor locale la provocările din perioada care va urma.

În condiţiile în care resursele financiare alocate sănătăţii sunt şi vor fi foarte mari, iar activitatea economică a fost blocată, este necesar ca autorităţile să adopte măsuri care pot contribui la scăderea costurilor de deplasare în zonele urbane. Iar lista cu avantajele utilizării bicicletei se potriveşte cu lista măsurilor recomandate în această perioadă:

  1. distanţare socială în condiţiile necesităţii începerii activităţilor economice;
  2. dezvoltarea unei infrastructuri de sute de ori mai ieftine decât cea rutieră (pentru acelaşi volum de trafic);
  3. costuri scăzute pentru utilizatori (faţă de deplasarea motorizată);
  4. menţinerea unui nivel al calităţii aerului sub limita periculoasă pentru sănătatea umană;
  5. creşterea eficienţei utilizării spaţiului stradal (știindu-se faptul că reţeaua stradală nu are cum să permită circulaţia tuturor cu autoturismele, iar capacitatea spaţiilor de parcare este mult sub nevoi, lucru cunoscut dinaintea pandemiei);
  6. liminarea stresului şi îmbunătățirea stării de sănătate pentru utilizatori.

Draftul Normativului de reglementare a proiectării, execuţiei, utilizării şi mentenanţei lucrărilor de infrastructură pentru biciclete a fost suspus dezbaterii publice în 2017, dar încă nu a fost adoptat.

Iniţiatorii petiţiei pregătesc acţiuni în stradă pentru susţinerea acestei petiţii pe data de 3 iunie, de Ziua Mondială a Bicicletei. Acţiunile se vor desfăşura simultan în toate oraşele implicate.

Semnatari:

  1. Marian Ivan – OPTAR, Bucureşti
  2. Arh. Alexandru Găvozdea – Ordinul Arhitecților din România
  3. Diana Culescu – Asociația Peisagiștilor din România
  4. Ana Munteanu – Verde pentru Biciclete, Timişoara
  5. Anca Gherasim – CIVICA, Iaşi
  6. Mihai Tatu – Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Braşov
  7. Mihai Stoica – Asociaţia 2Celsius, Bucureşti
  8. Oana Soare – CarpatBike, Bucureşti
  9. Mihai Deneş – Asociația GO4FUN, Bucureşti
  10. Robert Lazăr – Asociația Brașovul Pedalează, Braşov
  11. Monika Tompos, Lucian Micu – Asociația Develop, Sibiu
  12. Alma Cazacu – Asociația Grow Up România, București
  13. Oana Turturică, Cătălin Cicioiu – Asociația HaicuBicla, București
  14. Kertesz Levente – C.S. Clujul pedalează, Cluj-Napoca
  15. Edmond Niculușcă – Asociația ARCEN, Bucureşti
  16. Iordana Leahu – C.C.E. IASIBIKE, Iași
  17. Costi Andriescu – Institutul Cultural Independent, Iași
  18. Alex Luchici – EU RESPECT, Iași
  19. Gabriel Lazăr – Asociația Real Sports, Iași
  20. Cosmin Ceuca – Asociația Iași.travel, Iași
  21. Radu Mititean – Federaţia Bicicliştilor din România, Bucureşti
  22. Roxana Cleja – Clubul de Cicloturism Napoca, Cluj-Napoca
  23. Adrian Pop – Asociația Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit, Cluj-Napoca
  24. Dorin Beu – Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, București
  25. Iulian Ene – Asociația Adevărații VeloPrieteni, Bucureşti
  26. Alina Kasprovschi – Fundația Comunitară Bucureşti
  27. Aida Szilagyi – Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile, Timişoara
  28. Răzvan Pascu – Asociația Amural, Brașov
  29. Iulian Dudiță – Asociația Tot Mai Verde, Braşov
  30. Andrea Wolfer – Asociația Misc., Timișoara
  31. Alexandru Tufan – Asociaţia Metrou Uşor, Bucureşti
  32. Tiberiu Macaveiu – Surmont Club Sibiu
  33. Marius Karnyanszky – Clubul Sportiv Tibiscus, Timișoara
  34. Gal Sandor – Fundația Comunitară Mureş
  35. Florin Stoican – Asociaţia Kogayon
  36. Florin Stoican – Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti
  37. Gabriela Iordan – ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, RECICLETA, Bucureşti
  38. Iosiv Martinescu – Verde de Banat, Timișoara
  39. Attila Z. Jeszenszky – Asociaţia Pro Biciclo Urbo, Tîrgu Mureș
  40. Lucian Mîndruţă – Cu Bicicleta Departe, București
  41. Constantin Nastasă – Asociația Club Sportiv MTB Roman
  42. Mihai Popescu – Asociația Velopower, Focșani
  43. Alexandru Teioșanu – Asociația Club Sportiv Nord, Botoșani
  44. Florin Cristea – Asociația Happy Sport Festival, Bacău
  45. Laurențiu Marin – Asociația Club Sportiv Gloria Zemeș
  46. Mircea Meriacri – Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași – FONTIS
  47. Emanuel Buta – Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași (ASCOR Iași)
  48. Mădălin Florea – Asociația Culturală Moldavia, Iaşi
  49. Laura Bîrhală – Asociația 1-2-3 Education Iași
  50. Alina Sava – Consiliul Județean al Elevilor Iași
  51. Gabriela Babanu – Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI), Iași
  52. Răzvan-Mihai Țurcanu – Asociația Studenților Europeni Iași (AEGEE-Iași)
  53. Ioana Amăriuței Popa – Asociația ProBikeAddiction, Iași
  54. Oana Baciu – Asociația Națională pentru Sprijinirea Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere, Iași
  55. Suzana Carp – Eco Dobrogea, Constanţa
  56. Mihai Danciu – Asociația Urban Lab Valea Jiului, Petroșani
  57. Loredana Gaiță, președinte Asociația În comunitate, Timişoara
  58. Prof. Ovidiu Albert – Asociația Mușatinii, Roman
  59. Adrian Covăsnianu – Asociația Moldova Vrea Autostradă, Iași
  60. Ionel Apostol – Asociația Împreună pentru A8, Iași
  61. Bogdan Roman – Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Iași
  62. Klaus Birthler – Centrul pentru Mediu Construit, Cluj-Napoca
  63. Daniel Sărdan – C.S. NoMad Multisport, Bucureşti
  64. Irina Zamfirescu – ActiveWatch, București
  65. Dan-George Lascu – Asociația „CYCLOMANIACS”, Drobeta Turnu Severin
  66. Oana Preda – CeRe-Centrul de Resurse pentru participare publica, Bucureşti
  67. Alexandru Manda – Retro Velo, Bucureşti
  68. Constantin Şerban – Asociatia Ecologica Turism Verde, Bucureşti
  69. Simona Vegh – Asociaţia Borcanul cu ulei, Timișoara
  70. Ovidiu Danciu – Asociația Club Sportiv VELOCITAS, Dumbrăvița,Timiș

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*