Featured

FOTO VIDEO OMD-urile, motiv de dispută între investitori și Ministerul Turismului. Hotelierii vor ca ministerul să decidă dacă nu există consens cu autoritățile locale, ministrul Bogdan Trif crede că primarii nu vor refuza proiectele mediului privat

Federația Patronatelor din Turismul Românesc dorește ca în cadrul Organizației de Management al Destinației, în cazul în care autoritățile publice și mediul privat nu ajung la un acord privind un anumit proiect, atunci decizia finală

Comunicat de Presa

Guvernul a adoptat legea Turismului

Guvernul României, la inițiativa Ministerului Turismului, a adoptat, miercuri, 24 aprilie, cel mai important act normativ în domeniul turismului. Legea Turismului reglementează pentru prima dată direcții importante pentru acest sector, astfel că în actul normativ

Comunicat de Presa

Delfinariul Constanța – primul proiect pe lista de investiții a Ministerul Turismului. Bogdan Trif: “40 milioane lei, pregătite pentru infrastructura de la Constanța și Sibiu”

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a prezentat versiunile internaționale ale noului clip de promovare a României, realizate cu sprijinul Universității din București. Astfel, Ministerul Turismului și Universitatea din București au semnat un protocol de colaborare cu