Featured

FOTO VIDEO Investitorii în turismul de pe litoral așteaptă măsuri de la guvernanți pentru deschiderea cât mai rapidă a unităților. Ei vor să pregătească camere speciale pentru turiștii infectați cu Covid-19

Hotelurile de pe litoral vor avea camere speciale pentru carantina turiștilor bolnavi de coronavirus. Este anunțul făcut astăzi de patronate, în lipsa măsurilor sanitare clare pe care le tot așteaptă de la guvernanți. Cresc tensiunile

Comunicat de Presa

FPTR spune că cele mai multe măsuri propuse guvernanților au fost acceptate. Mai sunt de negociat stabilirea unui stadiu de cotizare de opt luni și diminuarea valorii contractelor de închiriere a plajelor

FPTR a transmis că participă activ la implementarea măsurilor pentru salvarea turismului și a precizat că cele mai multe măsuri propuse guvernanților au fost acceptate, singurele lucruri solicitate care încă se negociază sunt stabilirea unui

Agentii de Turism

Federația Patronatelor din turism cere Guvernului măsuri concrete de sprijinire a sectorului. Iată lista codurilor CAEN care au nevoie de ajutor pentru a trece peste perioada de criză

În condițiile actuale, a crizei economice provocată de pandemia COVID-19, reprezentanții F.P.T.R au ajuns la concluzia certă, că turismul este prima și cea mai afectată ramură de activitate economică. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R)