TAROM a vândut două aeronave cu 5,48 milioane dolari

Aeronavă TAROM. FOTO TAROM

Compania Națională de Transporturi Aeriene Tarom anunță vânzarea a două aeronave AIRBUS A310 către compania aeriană Armenia Airways Aircompany.

Activele au fost scoase la vânzare în luna februarie a acestui an, cele două aeronave fiind neoperabile și aflându-se în stare de conservare din septembrie 2016.

„O decizie strategică ce atrage un profit semnificativ pentru compania noastră, provenit atât din vânzarea efectivă a aeronavelor, cât și din eliminarea costurilor de conservare și întreținere a acestora”, a declarat Werner Wolff, Director General TAROM.

Aeronavele AIRBUS A310 au fost achiziționate de către TAROM în decembrie 1992 și au funcționat în regim comercial până la finalul anului 2016.

După faza de evaluare a ofertelor și în urma negocierilor purtate, compania aeriana Armenia Arways Aircompany a oferit cel mai avantajos preț, respectiv suma de 5.480.000 USD USD pentru urmatoarele active pentru cele două aeronave Airbus A310 și componentele aferente.

„Valorizarea acestor active reprezintă un pas strategic important pentru TAROM, cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele noastre majore în perioada următoare îl constituie optimizarea costurilor logistice și creșterea performanței businessului TAROM. Această valorizare este oportună nu doar prin prisma ofertei obținute – foarte avantajoasă pentru compania noastră – cât și prin eliminarea costurilor de conservare și a costurilor aferente lucrărilor de întreţinere pentru cele doua aeronave, care în doar jumatate de an, ajung la peste 9 milioane de USD”, a mai declarat Werner Wolff, Director General TAROM.

Valoarea celor două aeronave a fost amortizată complet la momentul vânzării. Prețul stabilit de evaluator, respectiv 5.472.977,87 USD a fost ușor depășit de oferta Armenia Airways.

Acastă ofertă este apoximativ dublă în raport cu primele oferte primite de TAROM pe parcursul anului 2017.

Decizia de valorificare a aeronavelor Airbus A310 și a componentelor aferente se justifică mai ales prin prisma faptului că pentru operaționalizarea acestora, în vederea reluării zborurilor comerciale, TAROM ar fi ajuns să plătească o sumă aproximativă de 26,5 milioane USD pentru următorii 2 ani.

TAROM operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă compusă din 25 aeronave, dintre care două aeronave sunt model Boeing 737-800 Next Generation, recent achiziționate. Compania urmează să continue investițiile în modernizarea și extinderea flotei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*