Contribuabilii din Constanța nu trebuie să mai plătească acest an fiscal taxa de dezvoltare și promovare a turismului, aceasta fiind suspendată. Cei care au plătit-o deja pot solicita restituirea sumelor printr-o simplă cerere.
Decizia de suspendare a taxei de dezvoltare și promovare a turismului a fost luată în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 183/2020 privind acordarea unor facilități fiscale operatorilor economici și persoanelor fizice din municipiul Constanța, în contextul crizei generate de SARS-CoV-2.
Potrivit Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța, contribuabilii pot depune o cerere de restituire în cazul în care taxa de dezvoltare și promovare a turismului a fost achitată pentru anul curent.
Hotărârea poate fi consultată accesând secțiunea “Legislație” – “Hotărâri ale Consiliului Local”, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro.
Be the first to comment