Terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, finalizat

Terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, finalizat. FOTO CJ Bihor

A avut loc recepția finală a lucrărilor de construcție a terminalului cargo de la Aeroportul Oradea, o investiție privată a companiei CTP România în valoare de peste 33 de milioane de euro.

CTPark Oradea Cargo Terminal este primul parc industrial din România cu terminal de marfă conectat direct la pista de aterizare/decolare. Desfășurat pe un teren de 14,5 hectare, parcul cuprinde 3 hale cu spații de depozitare, logistice și de producție, în suprafață totală de 6,5 hectare. Obiectivul de investiții mai include calea de rulare și platforma de garare a avioanelor.

Proiectul este rezultatul unui parteneriat public-privat, Consiliul Județean Bihor punând la dispoziție terenul în urma unei licitații de concesiune, iar CTP România realizând integral investiția.

Aeroportul Oradea a achiziționat echipamente pentru controlul de securitate al mărfurilor în valoarea de 2,5 milioane de euro. Finanțarea a fost asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020. Următoarea etapă prevede obținerea acreditărilor de la instituțiile abilitate și operaționalizarea terminalului cargo.

„Conform planului de afaceri, Aeroportul își propune să înceapă operațiunile cargo cel târziu în cursul anului viitor și în 5 ani să fie stabilizată activitatea, la nivelul terminalelor cargo din celelalte aeroporturi din vecinătate. Cel mai târziu până la sfârșitul lunii iulie se vor obține acreditările necesare din partea instituțiilor competente, poliția de frontieră, SRI etc. Din luna august, terminalul cargo va fi operațional în totalitate”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale din Europa continentală, în funcție de suprafața închiriabilă brută, deținând 12 milioane mp de spații în zece țări la 31 martie 2024.

„Alături de celelalte terminale rutier-ferivoare, terminalul aerian completează infrastructura necesară pentru ca Oradea și județul Bihor să se dezvolte în anii următori ca hub logistic major”, a adăugat președintele Consiliului Județean Bihor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*