The Red Guard Choir revine pe scenele din România cu un nou spectacol

Corul Armatei Roșii revine în România

Exponent internațional al excelenței în muzică, ansamblul The Red Guard Choir condus de generalul rus Viktor Eliseev, cunoscut publicului sub numele de Red Army Choir MVD, revine în toamna acestui an, pe scenele din țara noastră, cu un nou spectacol incitant, eclectic, construit în spiritul unei spontaneități artistice emoționante.

După trei ani de la spectacolele de succes prezentate publicului spectator din București și Cluj – Napoca, ansamblul militarilor ruși, The Red Guard Choir își va face simțită prezența atât pe 18 octombrie, la Sala Palatului din București. Același spectacol grandios va ajunge și în alte orașe importante din țara noastră, datele turneului național urmând a fi anunțate în curând.

Repertoriul ansamblului coral The Red Guard Choir cuprinde stiluri muzicale variate, pornind de la melodii tradiționale din folclorul rusesc, cântece patriotice de război și ajungând până la arii din opere celebre sau până la cele mai înălțătoare hit-uri pop internaționale. “Katiusha”, “Kalinka” sau “Kernina” sunt doar câteva dintre melodiile nelipsite din concertele faimosului grup, iar dansurile autentice ale corpului de balet și zecile de costume viu colorate sunt alte elemente cheie care aduc frumusețea poveștilor rusești în acutalitate.

În ultimii zece de ani, corul a fost cunoscut publicului sub numele de Red Army Choir MVD, însă numele acestuia a fost schimbat în Ansamblul Academic al Gărzii Roșii (The Red Guard Choir). „Am decis reluarea numelui „The Red Guard Choir”, purtat cu mulți ani în urmă, la înființarea acestuia, din dorința de a evita confuziile de nume permanente create cu Ansamblul Alexandrov”, a declarat producătorul corului, doamna Anna Vashchilina.

Legendarul ansamblu rus, înființat în anul 1939, transcende toate genurile muzicale și culturile și este singurul ansamblu ridicat la rang de Academie. Anual, esența culturii rusești este sărbătorită pe cele mai mari scene din lume în spectacole care copleșesc spectatori de toate vârstele și culturile. Generalul Viktor Eliseev, maestru dirijor al corului încă din anul 1974, a susţinut, alături de faimoșii muzicieni, show-uri în peste 50 de ţări care au fascinat milioane de spectatori.

The Red Guard Choir este unicul ansamblu oficial al Gărzii Naționale a Rusiei, fiind supranumit și „Corul Președintelui”, având misiunea de a participa la majoritatea protocoalelor prezidențiale. Au performat în fața Papei Ioan Paul al II-lea, la Roma, și cu ocazia învestiturii președinților Boris Elțîn și apoi a lui Vladimir Putin. De asemenea, au cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Moscova în 1980 și în 2014, la Soci.
Din cei peste 350 de artiști care compun baza acestui ansamblu, aproximativ 120 de soliști, instrumentiști și dansatori, de un profesionalism ieșit din comun, sunt selectați pentru a fi parte în producțiile artistice impresionante, prezentate la nivel internațional. Corul militarilor ruși a colaborat cu artiști renumiti, precum: Celine Dion, Mireille Mathieu, Ivan Rebroff, Dmitri Hvorostovsky, Vincent Niclo, Raffaella Carra și mulți alții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*