Tronsonul din județul Mureș, din proiectul Via Transilvanica, a fost inaugurat, miercuri, la Sovata

Iubitorii de drumeții pot parcurge întregul traseu Via Transilvanica, pe o lungime de 1.400 de kilometri

Orașul Sovata a găzduit, miercuri, inaugurarea tronsonului din județul Mureș, din proiectul Via Transilvanica. Evenimentul a sărbătorit finalizarea celor 160 km noi din județul Mureș, care vin în completarea celor 400 km existenți deja.

În județul Mureș traseul parcurge 15 unități administrative-teritoriale, respectiv Daneș, Apold, Albești, Sighișoara, Saschiz, Vânători, Sovata, Eremitu, Chiheru de Jos, Ibănești, Hodac, Gurghiu, Solovăstru, Ideciu de Jos, Brâncovenești.

Borna a cărei fundație a fost turnată cu ocazia evenimentului are o sculptură semnată de artistul local Bocskai Vince.

Cu ocazia evenimentului, președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a vorbit despre importanța dezvoltărilor turistice și a acestui proiect pentru județul Mureș.

„Consiliul Județean Mureș a acceptat cu bucurie să fie partenerul acestui proiect, deoarece dezvoltarea turismului este una dintre prioritățile noastre principale. Avem un județ foarte bogat, Sighișoara și Saschiz sunt situri care fac parte din patrimoniul UNESCO, iar Sovata este un oraș balnear unic în Europa. Numeroasele valori naturale și culturale, justifică faptul că în județul Mureș este cel mai lung tronson din Via Transilvanica. Suntem mândri de valorile noastre și dorim ca acestea să fie cunoscute de cât mai multe persoane. Din acest motiv am lansat în ultimii ani mai multe proiecte de promovare turistică și am sprijinit marcarea traseului Via Transilvanica”, a subliniat Péter Ferenc.

Prezent la eveniment, Excelența Sa, ambasadorul Regatului Marii Britanii în România a subliniat importanța unui astfel de traseu pentru România și pentru Transilvania.

„Pentru mine este o mare bucurie să fiu astăzi la Sovata, am fost foarte bucuros când am primit invitația de a participa. Pentru noi, în Marea Britanie, acest tip de traseu este ceva foarte natural, avem de mulți ani. Via Transilvanica unește nu doar România ci și Marea Britanie cu România pentru că acest tip de drum este o parte integrantă a vieții sănătoase a unei societăți. Sunt mare avantaje de care trebuie să fim conștienți, este ceva ce unește România, din Țara Românească, prin Transilvania și apoi către Moldova. De asemenea, acest drum unește fiecare individ cu ceilalți care se ocupă de el, nu depinde de posibilitățile financiare dacă poți face o plimbare pe Via Transilvanica. De asemenea, este un impuls important pentru dezvoltarea industriei turistice locale”, a subliniat Andrew James Noble.

Drumul care unește, Via Transilvanica, inaugurat în județul Mureș

Președintele Asociației Tășuleasa Social, Alin Ușeriu a spus că scopul proiectului este ca oamenii să ajungă în fiecare comunitate pentru a-i cunoaște bogățiile și obiceiurile.

„Suntem la doi ani și jumătate de la demararea proiectului Via Transilvanica. Astăzi avem 162 de kilometrii în județul Mureș, iar după evenimentul de joi, de la Harghita, vom avea peste 680 de km. S-ar putea să trecem de 1000 de km pentru că avem o țară frumoasă. Atunci când mergi pe Via Transilvanica trebuie să mergi în fiecare comunitate, pentru că fiecare comunitate are ceva extraordinar de oferit, care merită văzut. Asociația noastră există de 20 de ani și, în acești 20 de ani, am încercat să umplem spațiul social dintre oameni și cred că prin acest proiect totul a devenit mult mai ușor, spațiul social dintre oameni se umple foarte repede și participarea nu este numai în bula noastră, este peste tot. Vorbesc precupețele de Via Transilvanica, vorbesc pădurarii și participă, voluntarii sunt de peste tot și de toate felurile, avem 4000 de donatori, foarte mulți sponsori și parteneri strategici care au făcut posibil acest proiect”, a spus acesta.

Proiectul Asociației Tășuleasa Social, inițiat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de peste 1000 km care pornește de la Putna în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin. Scopul proiectului este să pună în valoare bogățiile cultural-istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare. Via Transilvanica străbate zece județe, zone de mare importanță culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în țara noastră.

Drumul care unește, Via Transilvanica, inaugurat în județul Mureș

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Via Transilvanica, un traseu care parcurge 10 județe ale țării - Onlime

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*