Tulcenii și constănțenii deschid prima ediție a Sărbătorii Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene

„Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene"

La Constanța are loc începând de vineri, 20 septembrie și până duminică 22 septembrie „Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene”, pe platoul Pavilionului Expozițional Constanța. În prima zi, începând  cu ora 17.00 are loc deschiderea oficială a primei ediţii a evenimentului care este organizat de către Asociația de Management al destinației turistice “Delta Dunării”, Consiliul Județean Constanța în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța.

Constănțenii dar și cei aflați în vizită în orașul nostru vor putea vedea în premieră, ateliere de pielărie, de obiecte din lemn, ateliere de țesut, de torsul lânii și de cusut organizate de meșteșugari din cele două județe. De asemenea, vor fi organizate demonstrații culinare din bucătăria dobrogeană într-un cuptor de lut realizat de către maeștrii populari din localitatea Canlia. O surpriză plăcută va fi și cuptorul arderii vaselor din lut, realizat de profesorii Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Pe parcursul fiecărei zi a evenimentului vor avea loc momente artistice susținute de ansambluri populare dar și concerte live susținute de nume mari ale scenei românești. În plus, Ivan Patzaichin, multiplu campion național și internațional la caiac-canoe, va organiza demonstrații de construit canotci și plimbări pe lacul Tăbăcăriei.

Programul evenimentului este următorul:

JOI – 19 septembrie

19:30 Seară de Film

“Eu, tu, și… Ovidiu”

O comedie muzicală românească din 1978, regizată de Geo Saizescu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Florin Piersic, Violeta Andrei, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu și Jean Constantin. “ Eu, tu, și… Ovidiu“ este un film de vacanță care prezintă o poveste de dragoste pe litoralul românesc al Mării Negre în anii ’70,

VINERI – 20 septembrie 

10:00 – 17:00

Ateliere meșteșugărești și demonstrații culinare reprezentative zonei Dobrogea.

17:00  – Deschiderea Oficială

17:00 – 19:00 Ansamblul Folcloric Profesionist “Izvoare Dobrogene”

19:00 – 20:00 Pindu

20:00 – 21:00 Mirela Pană și Cabaret Unique

21:00 – 22:00 Taraful din Clejani

 

SÂMBĂTĂ – 21 septembrie

10:00-13:00 Ivan Patzaichin și Descoperă Rowmania ajung pentru prima dată la Constanța și caută campioni la vâslit

13:00-16:00 continuă cu ateliere pentru copii și plimbări în canotcă.

Indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, ești binevenit în echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri.

Dacă nu vâslești, vino să susții concurenții și să te bucuri de o zi petrecută în natură, printre campioni.

Ia-i și pe cei mici cu tine, să vadă cum se fac bărcile, avem un atelier special pentru ei, de construcție de bărci.

Și tot de la 10:00 la 16:00  vă invităm la întâlnirea cu istoria vie a meșteșugurilor și tradițiilor dobrogene.

16:00 – 19:00 Ansambluri Folclorice Tulcea

19:00 – 20:00 Ellada Band

20:00 – 21:00 Elena Gheorghe & The Band

21:00 – 22:00 Vunk

 

DUMINICĂ – 22 septembrie

10:00-16:00 Ivan Patzaichin și Descoperă Rowmania ajung pentru prima dată la Constanța și caută campioni la vâslit

16:00 – 18:00 Ansambluri Folclorice Constanta

18:00 – 19:00 Fuego

19:00 – 20:00 Nicu Paleru

20:00 – 21:00 Trei Sud Est

21:00 – 22:00 Trupa Feelings

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*