Primele 5000 de abonamente pentru festivalul NEVERSEA scoase la vânzare miercuri, 7 februarie s-au epuizat. Pentru că interesul din partea fanilor este unul extrem de mare, organizatorii festivalului au decis scoaterea la vânzare a unei noi tranșe.
Astfel, luni,12 februarie, de la ora 12.00 va fi disponibilă o nouă tranșă de abonamente la același preț, de 399 de lei plus taxe. Doar cei care s-au înregistrat pe neversea.com pot să achiziționeze abonamentele la preț special.
Festivalul NEVERSEA, ediția 2018 va avea loc în perioada 5-8 iulie, în Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Constanța participă la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, care se desfășoară la Romexpo în București, în perioada 21 – 24 februarie 2019. Standul Consiliului Județean Constanța reunește atât reprezentanți ai …
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că realizează toate demersurile necesare pentru identificarea situației expuse pe o pagină de socializare de către administratorul Soley Tour, Agenție de Turism specializată pe destinații din Turcia, Licență nr. …
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism, Emil-Răzvan Pîrjol, apreciază că, urmare a crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, România are în prezent o mare șansă pentru dezvoltarea …
Be the first to comment