Untold 2018 – Ambasador al turismului românesc

Centrului de Informare Turistică Cluj la Untold. FOTO CJ Cluj

Devenit deja un fenomen internațional, reușind să înregistreze la această ediție peste 350.000 de participanți din întreaga lume, Untold a primit anul acesta din partea Ministerului Turismului distincția de ambasador al turismului românesc, fiind primul brand românesc care primește acest titlu.

Astfel, având în vedere sutele de mii de turiști români și străini care au sosit și în acest an la Cluj pentru a participa la unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din Europa, Consiliul Județean Cluj, prin serviciul Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, au organizat un stand informativ. Din dorința de a fi mai cât aproape de festivalierii dornici să descopere și alte locuri frumoase din județul Cluj și de a-și prelungi, cu acest prilej, sejurul în capitala Transilvaniei, în incinta Parcului Central, chiar după porțile de acces principale, a fost amenajat standul dedicat furnizării de informații turistice.

Cu acest prilej, angajații Centrului de Informare Turistică au stat la dispoziția celor interesați, pe întreaga perioadă a festivalului, cu informații și sfaturi legate de obiectivele turistice din județul Cluj și istoria locurilor pe care intenționează să le viziteze. De asemenea, persoanele interesate au avut posibilitatea să își programeze tururi ghidate direct la infodesk și să beneficieze de recomandări privind creionarea și parcurgerea unor trasee personalizate.

Cei mai mulți dintre vizitatorii standului – peste 1.000 de persoane pe zi – au solicitat informații referitoare la atracțiile naturale ce pot fi atinse pe parcursul unei excursii de până la cel mult 3 zile, cele mai căutate fiind zonele montane, cheile și lacurile de pe teritoriul județului nostru. Nici principalele obiective turistice din municipiu nu au fost mai puțin ocolite, turiștii atât români (sosiți, conform răspunsurilor, din București, Botoșani, Craiova, Oradea, Baia Mare, Sibiu, Iași, Ploiești etc), cât și străini (provenind din Franța, Slovacia, Anglia, SUA, India, Spania, Cehia, Germania sau Olanda) dorind să descopere cât mai multe despre muzeele și clădirile istorice și să se bucure de momente de relaxare în punctele panoramice din capitala Transilvania.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*