Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a fost sesizată în cursul zilei de 18 septembrie, cu privire la existenţa, la bordul unei aeronave a companiei Turkish Airlines, a unui pasager cu simptome de febră tifoidă.
Conducerea CNAB a dispus imediat măsuri de urgenţă, conform unei proceduri speciale pentru asemenea situaţii, aeronava fiind izolată, iar cei 194 de pasageri rămânând la bordul acesteia până la sosirea echipei medicale a Direcţiei de Sănătate Publică, care a dispus măsurile specifice. În urma verificărilor de specialitate, cetăţeanul român suspect de febră tifoidă a fost transferat la spital, iar ceilalţi 193 de pasageri au fost debarcaţi în condiţii de siguranţă, fără risc de contaminare.
Aeronava a aterizat la orele 19:45, din direcţia Istanbul, cu destinaţia Bucureşti.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Începând din această toamnă, o mare parte din traseul Via Transilvanica este disponibil în imagini panoramice Street View, pe Google Maps. Aproape 900 de kilometri ai drumului pot fi explorați digital de orice persoană din …
Cu toate că reprezintă unul dintre cele mai fascinante locuri de vacanță din Europa, Delta Dunării a fost, în ultimii ani, mult subevaluată de către turistul român, aflat în căutare de destinații “high-class”, “all inclusive” …
Din 1979, anual, pe 27 septembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Turismului. Data de 27 septembrie a fost aleasă de Organizația Mondială a Turismului, iar scopul este acela de a atrage atenția asupra importanței acestui …
Be the first to comment