Voucherele de vacanță deja emise și al căror termen de valabilitate expiră vor fi prelungite printr-o ordonanță de urgență a precizat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu.
Potrivit declarației acestuia, se lucrează la un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care să se prelungească valabilitatea voucherelor de vacanţă care expiră în luna mai sau toate care au fost eliberate anul trecut.
„Le prelungim până la sfârşitul anului acesta, ori pe 12 luni, în aşa fel încât cei care au beneficiat de aceste vouchere de vacanţă să le poată folosi în continuare pentru că este normal ca după trecerea acestei crize să repornim economia, iar turismul trebuie să funcţioneze“,a spus ministrul Virgil Popescu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Turcia că în cursul zilei de 29 iunie 2024, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe …
Tarifele pentru sfârșitul de sezon 2018 s-au schimbat de la 1 septembrie. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii oferă și pachete pentru cei interesați. Astfel, biletul pentru Delfinariu Constanța, Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice …
Forumul Internațional pentru Turismul Responsabil a ajuns la ediția a șasea. Este un eveniment cu recunoaștere internațională, iar la edițiile anterioare au participat specialiști de marcă din Romania, Europa, Asia, SUA, reprezentanți ai autorităților publice, …
Be the first to comment