Localitatea Valea Viilor a fost gazda unui festival dedicat compozitorului sibian, Marțian Negrea, fiu al satului. La marea sărbătoare a participat și ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Sărbătoarea de anul acesta a fost sub semnul Centenarului, iar invitați speciali au fost frații din comuna Plop, din Republica Moldova. Împreună au cinstit memoria compozitorului Marțian Negrea prin concerte susținute în frumoasa biserică evanghelică din localitate, monument UNESCO, în cadrul cărora au răsunat liedurile lui Negrea.
Festivalul gastronomic a oferit comunității din Valea Viilor prilejul perfect de a se lăuda și cu măiestria culinară, ca un preambul al anului 2019, când Sibiul devine Regiune Gastronomică Europeană.
“Oamenii autentici reprezintă adevăratul motiv pentru care turismul românesc va crește în această perioadă. Am văzut la Valea Viilor oameni care își respectă valorile, care sunt mândri de tradițiile lor și care depun tot efortul pentru a le face cât mai cunoscute. Astfel de inițiative sunt demne de laudă și reprezintă exemple de urmat! În Valea Viilor sunt evenimente culturale de înalta ținută. Am apreciat experiența unică a unui concert de muzică clasică într-o biserică monument Unesco. Festivalul gastronomic, peisajele extraordinare și oamenii minunați creează premisele unui viitor reușit din punct de vedere turistic”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Be the first to comment