În organizarea Consiliului Județean Harghita a avut loc în data de 23 mai la sediul instituției din Miercurea Ciuc o conferință de presă a cărei temă a fost drumul de pelerinaj Via Maria și oportunitățile de extindere a acestuia și către județele învecinate, respectiv despre modificările legislative necesare în vederea asigurării funcționalității unui drum de pelerinaj.
În deschiderea conferinței, Molnar Sandor reprezentantul Asociației Via Maria a vorbit despre cele două zile petrecute în compania oaspeților din București, Suceava și Neamț care s-au aflat în județ și au parcurs unul din traseele drumului de pelerinaj Via Maria. Conform celor relatate de acesta, s-a reușit amenajarea primului traseu funcțional de pelerinaj din România. Acesta a menționat că eficiența unui pelerinaj, dincolo de efectele benefice asupra turismului regional va avea un rol important în creșterea încrederii oamenilor în semenii lor. Prin extinderea traseelor de pelerinaj către județele Neamț și Suceava se dorește dezvoltarea și extinderea rutei de pelerinaj, și nu în ultimul rând schimbul de experiență și bune practici. În ceea ce privește dificultățile întâmpinate de-a lungul realizării rutei de pelerinaj, Molnar Sandor a precizat că legislația cu privire la rutele de pelerinaj este inexistentă în România, fiind nevoie de reglementări în acest sens, spre exemplu așa cum este în cazul drumului de pelerinaj El Camino din Spania.
Prezenți la eveniment, reprezentanții Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Turism au vorbit despre experiența avută cu ocazia vizitării traseului de pelerinaj Via Maria și despre imensul potențial turistic pe care îl are județul Harghita. Aceștia au mulțumit pentru invitație, fiind foarte impresionați de locurile și oamenii întâlniți. Totodată, au prezentat proiectul Green Pilgrimage – Promovarea Patrimoniului European Cultural și Natural prin Pelerinaje Verzi, proiect în cadrul căruia Consiliul Județean Harghita este partener. Prin intermediul acestui proiect, pe lângă creșterea gradului de informare și conștientizare a importanței turismului religios, se dorește evidențierea importanței turismului de pelerinaj și oportunitatea extinderii și dezvoltării unei rute de pelerinaj în România, respectiv realizarea unei rute de pelerinaj la nivel european. Astfel, se va putea promova mai buna înțelegere interculturală și interreligioasă și va crește gradul de conștientizare privind istoria și patrimoniul cultural și natural comun.
Arsene Octavian, director în cadrul Ministerului de Turism a vorbit despre bogăția turistică a județului Harghita și a menționat că din punct de vedere turistic, patrimoniul cultural și natural pot contribui decisiv la îmbunătățirea, respectiv dezvoltarea județului și a regiunii. Prin instrumente de promovare corespunzătoare și prin extinderea traseelor către județele Suceava și Neamț traseul de pelerinaj Via Maria va influența decisiv turismul religios.
Barabas Csaba, directorul cabinetului președintelui Consiliului Județean Harghita a ținut să mulțumească celor implicați în realizarea acestui traseu și a menționat că fără implicarea voluntarilor, a oamenilor simpli, a comunităților acest traseu nu s-ar fi realizat. Făcând o paralelă între acest traseu și El Camino din Spania, acesta a menționat că demersurile trebuie continuate și înaintat un proiect de lege care să reglementeze aspectele referitoare la turismul religios. Având în vedere că costurile în vederea parcurgerii unui astfel de traseu pot fi costisitoare, implicarea guvernului și asigurarea unei părți a costurilor de cazare spre exemplu, ar fi benefică și oportună.
Borboly Csaba a mulțumit celor implicați în realizarea traseului, menționând că județul Harghita este o zonă frumoasă care merită a fi promovată. Consiliul Județean Harghita are ca prioritate dezvoltarea sustenabilă a județului, de aceea susține crearea locurilor de muncă, motivarea tinerilor de a rămâne pe tărâmurile natale. Prin extinderea traseelor de pelerinaj către județele Neamț și Suceava, pe lângă faptul că se întăresc relațiile de colaborare interjudețeană, se face o legătură între această regiune și Bucovina. Dat fiind faptul că cel mai mare oraș din județ nu depășește 40 de mii de locuitori, dar și faptul că localitățile preponderente se găsesc în mediul rural, dezvoltarea turismului poate reprezenta o oportunitate de dezvoltare.
„Strategia de turism a județului se axează, în lipsa unui aeroport sau a unei autostrăzi, pe turismul autohton, nefiind lăsată la o parte nici atragerea turiștilor străini și promovarea valorilor tradiționale, a frumuseților și produselor locale”, a spus Borboly Csaba care a menționat că în vederea promovării turismului religios este nevoie de implicarea Ministerului Turismului și legiferarea aspectelor în această privință. Un alt aspect menționat de președintele consiliului județean a fost și lipsa de personal calificat în industria turismului, în acest sens fiind nevoie de implementarea învățământului dual. Este oportună și cooptarea Ministerului Agriculturii în vederea elaborării unei Legi a muntelui care să protejeze turiștii care parcurgând un astfel de traseu de pelerinaj riscă, în momentul de față să fie atacați de câinii care însoțesc turmele. „Nu în ultimul rând un pericol real pentru turiștii din județ este ursul. Interacțiunea dintre urs și om este mare, oamenii se tem. Trebuie luate măsuri corespunzătoare asigurării turismului în siguranță”, a conchis Borboly Csaba.
Be the first to comment