VIDEO Băile Herculane renaște ca o stațiune de wellness și spa. Investiții în cea mai nouă sursă de apă bogat mineralizată

Statuia lui Hercule de la Băile Herculane. FOTO Adrian Boioglu
Statuia lui Hercule de la Băile Herculane. FOTO Adrian Boioglu

Un nou foraj la Băile Herculane reaprinde discuția despre beneficiile apei termale de acolo. Acesta și alte subiecte legate de frumusețea zonei care a fost cândva o stațiune râvnită de mulți sunt pe ordinea de zi a celor care participă la o nouă ediție a evenimentului “Întoarcerea la Apă”.

De ce să vizitezi Băile Herculane

Echipa GoNEXT a discutat cu doi dintre oamenii care cunosc foarte bine zona aceasta: George Vasiliu, Președintele Federație Naționale a Ghizilor de Turism, dar și Laura Pătru, Marketing Manager la două dintre hotelurile care au fost complet transformate în Herculane.

Reporter GoNEXT: Ce oferte aveți pentru alte vârste decât cele pentru pensionari?

Laura Pătru: Da, este adevărat că Herculane este cunoscut ca stațiune pentru tratament datorită apelor sale termale, iar asta cu siguranță nu se va schimba, apele termale vor rămâne în Herculane, însă o dată cu dezvoltarea facilităților Spa și renovarea hotelurilor este normal ca oferte noi să apară. Pentru alte categorii avem în primul rând evenimente create special pentru ei, atât cele în aer liber, cât și cele în interior.

Spre exemplu, ca element de noutate, petrecerile la piscină pe care le facem cu spumă sunt apreciate de categoria mai tânără. În același timp tot ei sunt cei care caută și cumva ne-au împins de la spate să dezvoltăm serviciile de Spa și atunci, dacă bunicii noștri veneau pentru băi în ape termale, cei tineri vin pentru băi în lapte și miere, măști de caviar, masaje cu ciocolată, cu miere, cu bețe de bambus, cu roci vulcanice. Sunt convinsă că și ei au ce să găsească aici.

Reporter GoNEXT: Ce vă place cel mai mult să faceți sau să vedeți când ajungeți aici?

George Vasiliu: În primul rând Spa-urile de la cele două complexuri hoteliere, Afrodita și Diana. Acestea oferă un confort sporit celor care vizitează hotelurile prin dezmierdare, ca să spun așa, a tot ceea ce înseamnă Spa și Wellness și, de asemenea, împrejurimile Băilor Herculane cu diferite obiective tursitice. Asta vom căuta pe viitor să facem cu cei care participă la astfel de evenimente, să-i ducem să viziteze Cascada Bigăr și dau doar câteva alte exemple: Capul lui Decebal de la Cazanul Dunării, de asemenea linia de cale ferată Oravița – Anina unde se pot face excursii.

Întoarcerea la Apă – un nou eveniment la Herculane

Primăvara aduce în Herculane, ca în fiecare an, un nou eveniment al Asociației Pro Turism Herculane. Ediția a VIII-a  a “Conferinței Naționale Întoarcerea la Apă”  are loc în perioada 27 – 29 martie la Afrodita Resort & Spa.

Specialiști din România și din străinătate s-au înscris deja pe lista de participare a sesiunii de discuții și a meselor rotunde ce vor avea loc pe parcursul celor trei zile de eveniment.

“Ne bucurăm să fim gazdă pentru atât de mulți oaspeți, al căror interes pentru stațiunea noastră și resursele sale nu poate decât să ne încurajeze. De asemenea, latura internațională pe care o dezvoltă evenimentele noastre de la un an la altul este îmbucurătoare și ne ajută foarte mult, atât la a ne familiariza cu sistemele europene de valorificare a resurselor naturale și noi terapii wellness & spa, cât și cu promovarea stațiunii în plan extern prin specialiștii sosiți din diverse țări la aceste mese rotunde”, a declarat Marinela Badea, Președintele Asociației Pro Turism Herculane.

Printre speakeri, se află Natașa Ranitovic, President Cluster Wellness și EuropeSpa Expert din Serbia și Mara Kuruson, Vice Chair în Eastern European Initiave, Global Wellness Institute, din Finlanda.

O investiție privată, menită să salveze sursa de apă termală

Mai exact este vorba despre inaugurarea unei noi surse de apă în Herculane, realizată exclusiv prin fonduri private, proiectul celui mai mare investitor din zona Herculane – Bacolux Hotels.

Grupul ajuns în Herculane prin preluarea și redarea în circuitul turistic a Diana Resort în 2011, a continuat seria de investiții în 2012 cu Afrodita Resort & Spa iar în anul 2017 a finalizat una din cele mai importate etape ale ultimei investiții și anume asigurarea cu apă termală.

Noua sursă de apă este foarte bogat mineralizată, ajunge la suprafață în mod natural arteziană, temperatura acesteia la ieșirea din pământ fiind de 36 – 37 grade.

Aceasta reprezintă o nouă resursă pentru tratament ale afecțiunilor reumatismale, ginecologice, posttraumatice ale aparatului locomotor, neurologice, dermatologice și afecțiuni respiratorii și ORL, așa cum rezultă din analizele fizico – chimice și microbiologice. Investiția  este cea mai importantă și mai mare de acest gen din ultimele două decenii.

Proiectul a fost coordonat de Inginerul Geolog Florian Malancu, care urmează să prezinte rezultatele hidrologice obținute prin această investiție majoră ce s-a întins pe aproximativ doi ani.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*