VIDEO Minunăția din Parcul Natural Vânători Neamț – zimbrii în libertate

Zimbru din Parcul Natural Vânători Neamț. FOTO Emil Ionescu

Zimbrii au dispărut din fauna țării timp de peste 200 de ani, până în 1958, când au fost aduse în România câteva exemplare.

Acum șase ani, specialiștii Romsilva din cadrul Parcului Natural Vânători Neamț au eliberat în natură primele exemplare de zimbru, iar în prezent, numărul acestora a crescut la 38 de exemplare, inclusiv 14 zimbri născuți în libertate.

Turmele de zimbri liberi și-au extins arealul la câteva zeci de mii de hectare. În semilibertate se află alte 13 exemplare de zimbru și 3 viței născuți anul trecut, iar în captivitate alte 7 exemplare.

Specialiștii Romsilva eliberează noi exemplare de zimbru în fiecare an, în urma unui proces îndelungat de selecție și acomodare.

Parcul natural, inclus în prestigiosul ”Top 100 de destinații sustenabile”, este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate și în captivitate.

Parcul Natural Vânători Neamț, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul județului Neamț. Se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare păduri, pe versanul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la #Bucșani #Hațeg și #VânătoriNeamț cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*