Vin la Munte este numele târgului de vinuri găzduit de Brașov

„Festivalul Internațional al Viei și Vinului Vrancea - Bachus” va avea loc în perioada 21 - 23 octombrie

Este bine să ne amintim că există cinci motive pentru a bea un pahar de vin: venirea unui prieten, setea cuiva, frica de sete pe viitor, gustul excelent al vinului și festivalul Vin la Munte din Brașov. Citând un proverb din popor, aflăm că: ”O sticlă de vin conţine mai multă filozofie în ea decât orice altă carte din lume’’.

Îndemnat de acest slogan, la Târgului de vinuri, de la Brașov, metaforele pământului, îmbuteliate, și cele cuprinse între coperțile cărților, vor menține atmosfera în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului ”Vin la munte”, care se va desfășura în perioada 20 – 22 aprilie 2018, la Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov.

În cele trei zile de festival vor expune 30 producători de vinuri din țară și din străinătate. Nu vor lipsi lansările de carte, lecturile publice, recitalurile de poezie, din versurile clasicilor, workshopurile și degustările de vinuri, precum și muzica bună.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*