Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, a participat miercuri, 14 iulie, la semnarea contractului pentru o lucrare ce vizează o distanță de aproape 40 de km de pe calea ferată Buzău – Făurei, care va fi gata până la sfârșitul anului. Ca urmare a lucrărilor, viteza va crește de la 30 km/h, în prezent, la 120 km/h, pentru trenurile de călători.
Potrivit lui Drulă, costul lucrărilor este de aproximativ 1,5 milioane de lei/km, incluzând valoarea șinelor noi care sunt achiziționate de CFR.
„Sunt bani extraordinar de bine cheltuiți având în vedere impactul rapid și uriaș. Am explicat în mod repetat că dincolo de modernizările masive pe coridoarele europene, proiecte-gigant de miliarde de euro cu timpi de implementare de ani de zile, dar care au impact pe doar câteva sute de km de rețea, trebuie să reînnoim miile de kilometri de cale ferată degradată cu restricții de viteză.
Astfel de lucrări, ca pe Buzău – Făurei, ar trebui să desfășurăm pe mii de km de rețea. Sunt relativ ieftine, rapide și cu câștig enorme. Pentru asta, ne trebuie finanțare. De aceea m-am luptat, la începutul anului, ca în legea bugetului de stat de anul acesta la capitolul „Întreținerea infrastructurii feroviare” să avem un plus de 200 de milioane de lei. Acești 200 de milioane de lei de la bugetul de stat merg exact în astfel de lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii, pentru ridicarea restricției de viteză şi aducerea liniei în parametrii proiectați ai liniilor. Anul acesta va fi un record de linie reînnoită prin înlocuire la rând. Dar ținta noastră ca țară, în anii următori, trebuie să fie de cel puțin 10 ori mai mare. Va trebui să creștem semnificativ aceste alocări de la an la an, să ajungem să discutăm de lucrări de reînnoire în valoare de miliarde de lei anual, pentru a putea aduce în anii următori calea ferată în zona decenței. M-am luptat să avem o axă în PNRR pentru astfel de lucrări și mă voi lupta să ni se aloce și din bugetul de stat bani mai mulți în anii următori”, a explicat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.
Be the first to comment