Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a făcut public calendarul evenimentelor din destinația turistică județul Tulcea pentru anul 2020

Peisaj din Delta Dunării. FOTO AMDTDD

În acest an, destinația turistică Delta Dunării și Dobrogea de Nord propune noi evenimente care răspund solicitărilor venite din piața ospitalității, atât din țară, cât și din exterior, precum Soundrise Festival din Sulina sau Festivalurile de Gastronomie Locală de la Lunca, Jurilovca.

Aceste evenimente vor completa pe cele deja consacrate, precum Rowmania Fest – a X a ediție, Borșul de pește de la Jurilovca, Borsul de pește de la Crișan, Festivalul vinului Pontus Euxinus sau competițiile de pescuit sportiv.

„Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării prezintă calendarul de evenimente, în avanpremiera Târgului de Turism al României – ediția de primăvară, pentru a permite turiștilor să aibă timpul necesar pentru a se decide să își petreacă concediul în Tulcea – Delta Dunării, ținând cont și de aceste festivaluri, care deja au fost incluse și în pachetele turistice oferite de hotelieri și proprietarii de pensiuni din Delta Dunării și judetul Tulcea.
Îi așteptăm pe toți turiștii, români sau străini, să aleagă Delta Dunării și județul Tulcea ca destinație de vacanță, o destinație care în fiecare an oferă un turism lent, de vizitare, armonios îmbinat cu biodiversitatea, multiculturalitatea, tradițiile și gastronomia locală, într-un cuvânt – Turismul Deltaic”, a declarat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Iată programul evenimentelor:

FEBRUARIE

01 Februarie – 17 Iulie – DIVERSITATEA ÎN PAȘI DE DANS, EDIȚIA A III-A (Municipiul Tulcea)

20 – 23 Februarie – PARTICIPAREA JUDEȚULUI TULCEA LA TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI (Romexpo, București)

23 Februarie – DRAGOBETELE ( Vișina – Centrul Cultural)

MARTIE

01 Martie – OLĂRIILE „DATINI ȘI OBICEIURI STRĂVECHI” (Niculițel)

02 – 27 Martie  – TURIST ÎN ORAȘUL MEU, EDIȚIA A II-A (Municipiul Tulcea)

27 Martie – MASLENIȚA „SĂPTĂMÂNA ALBĂ” (Jurilovca)

28 Martie – „ORA PĂMÂNTULUI” (Municipiul Tulcea – Piața Civică)

APRILIE

12 Aprilie – PRIMĂVARA LA MARGINEA DELTEI: FLORII LA JURILOVCA (Jurilovca – Portul Turistic)

17 Aprilie – EXPOZIȚIE CU VÂNZARE, ÎNCONDEIERE DE OUĂ, OBIECTE PICTATE (Niculițel)

24 Aprilie  – MUZICĂ ȘI POEZIE – SPECTACOL DE MUZICĂ FOLK (Greci)

30 Aprilie –  EXPOZIȚIA DE PICTURĂ „MOMENTE DE NICULIȚEL” (Bazilica Paleocreștină Niculițel)

Aprilie – OLIMPIADA DE TEATRU (Centrul Cultural „Jean Bart”)

MAI

01 – 03 Mai – SERBĂRILE SCRUMBIEI (Maliuc)

07 Mai – PAPARUDA – CALOIANUL (Luncavița)

08 – 10 Mai – EXPOFLORA (Municipiul Tulcea – Piața Civică)

14 – 17 Mai – CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE INTERPRETARE MUZICALĂ „GEORGE GEORGESCU” EDIȚIA A XXVIII-A (Liceul de arte „George Georgescu” Tulcea)

16 Mai – POMANA PIRAȚILOR (Sulina)

23 Mai – MARATON MUNȚII MĂCINULUI (Greci)

24 Mai – ZIUA PARCULUI NAȚIONAL MUNȚII MĂCINULUI (Luncavița, Valea Fagilor)

25 – 29 MAI – CONCURSUL NAȚIONAL DE GRAFICĂ ”CONSTANTIN GĂVENEA”, EDIȚIA A XXIV-A (Liceul de arte „George Georgescu” Tulcea)

Mai – FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL PĂSTORITULUI, EDIȚIA A XVIII-A (Sarighiol de Deal)

Mai – FESTIVALUL BUJORULui (Valea Nucarilor)

IUNIE

06 – 07 Iunie – ZILELE GRECIULUI (Greci)

07- 08 Iunie – RUSALII LA JURILOVCA ( Portul touristic Jurilovca)

12 – 14 Iunie – CONCURS DE MOUNTAINBIKE „MĂCIN MOUNTAIN FUN” (Greci)

12 – 13 Iunie – ZILELE CULTURII, EDIȚIA A XXIV – A (Isaccea)

15 Iunie – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A BULGARILOR (Lunca)

18 – 21 iunie  – PELICAM INTERNATIONAL FILM FESTIVAL (Municipiul Tulcea)

20 Iunie – SERBAREA CÂMPENEASCA A VIȘINEI ( Vișina)

24 Iunie –  ZIUA IEI – HORA SATULUI (Jijila)

IULIE

04 – 05 Iulie – SĂRBĂTOAREA TEILOR, EDIȚIA A XIX-A  (Luncavița)

19 – 25 Iulie – SĂPTĂMÂNA FILMULUI INTERETNIC, EDIȚIA A XV-A (Municipiul Tulcea, Piața Civică)

30 Iulie – 02 August – SOUNDRISE FESTIVAL (Sulina)

31 Iulie – EXPOZIȚIA DE PICTURĂ ‚,DIVINITATEA CULORILOR”  (Bazilica Paleocreștină Niculițel)

AUGUST

03 – 04 August – FESTIVALUL DE MUZICĂ BUNĂ, EDIȚIA A IV-A (Municipiul Tulcea)

07 – 08 August – ZIUA GRECENILOR DE PRETUTINDENI, EDIȚIA A II-A (Greci)

10 -16 August – FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM ANONIMUL – EDIȚIA A 17-A (Sfântu Gheorghe)

13 – 16 August – TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI (Municipiul Tulcea)

14 – 15 August – ZILELE MUNICIPIULUI TULCEA

15 August – MĂNÂNCA PESTE LIPOVENEȘTE ( Săgeata Apei – hotar Jurilovca – Lunca)

24 – 26 August – FESTIVALUL BIKE FEST „MOTODELTA”, EDIȚIA A VIII-A (Luncavița)

24 – 26 August – EXPLORER MTB CHALLENGE – CUPA ROMÂNIEI (Luncavița)

29 – 30 August – FESTIVALUL BORȘULUI LIPOVENESC DE JURILOVCA, EDIȚIA A III-A ( Portul touristic Jurilovca)

30 August – TURNEUL INTERNAȚIONAL DE CAIAC/CANOE DUNĂREA (TID), EDIȚIA A IX-A (Luncavita)

30 August – 06 Septembrie – ROWMANIAFEST – FESTIVALUL INTERNAȚIONAL Al BĂRCILOR CU VÂSLE, EDIȚIA A X-A (Municipiul Tulcea)

August – FESTIVALUL DE STREET FOOD (Municipiul Tulcea)

SEPTEMBRIE

04 – 06 Septembrie – FESTIVALUL BORSULUI DE PEȘTE AL DELTEI DUNĂRII (Municipiul Tulcea)

05 – 06 Septembrie – SĂRBATOAREA BORSULUI DE PESTE DIN DELTA DUNĂRII (Crișan)

04 Septembrie – UNITATE ÎN DIVERSITATEA EUROPEANĂ (Municipiul Tulcea – Piaţa Civică)

16 – 22 Septembrie – SĂPTĂMÂNA MOBILITĂŢII (Municipiul Tulcea)

25 – 27 Septembrie – TÂRGUL DE TOAMNĂ (Municipiul Tulcea – Piaţa Civică)

27 Septembrie – SEMIMARATON „PORȚILE DELTEI” (Municipiul Tulcea)

Septembrie – FESTIVALUL VINULUI DOBROGEAN PONTUS EUXINUS

OCTOMBRIE

25 Octombrie – MARATON „DELTA DUNĂRII” (Sulina)

31 Octombrie – SĂRBĂTOAREA VIEI ȘI AL VINULUI (Niculițel)

NOIEMBRIE

13 Noiembrie – ÎN CĂUTAREA TIMPULUI TRECUT (Municipiul Tulcea)

23 – 27 Noiembrie – CONCURSUL NAȚIONAL DE PICTURĂ  „ALEXANDRU CIUCURENCU”, EDIȚIA A XXX-A (Municipiul Tulcea)

DECEMBRIE

06 Decembrie – 06 Ianuarie – SĂRBĂTOAREA MOȘOAIELOR  (Luncavița)

14 – 18 Decembrie – MANIFESTĂRI ORGANIZATE CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ (Municipiul Tulcea)

Decembrie – ZIUA MINORITĂȚILOR NAȚIONALE (Municipiul Tulcea)

18 Decembrie – CONCERT COLINDE „ARMONII TULCENE” – EDITIA A III-A (Greci)

 

CONCURSURI DE PESCUIT SPORTIV ÎN DELTA DUNĂRII

13 – 15 Martie – „CUPA PIKEMASTER”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos

27 – 29 Martie – „CUPA PAUL BADEA”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos

27 – 29 Martie – „CUPA EGRETA-CORMORAN SPRING”, locație Cormoran Resort si Egreta Hidroturism, Uzlina

01 – 04 Aprilie – „CUPA LIGII – DANUBE DELTA PREDATOR CHALLENGE” ediția a XI-a, locație Lebăda Luxury Resort&Spa, Crișan

08 – 10 Mai  – „CUPA DANDU PASULEA”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos

20 – 22 Mai – „CUPA WORLD PIKE CHALLENGE”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos

11 – 14 Iunie – „CUPA MERCURY PIKE CHALLENGE”, locație Cormoran Resort, Uzlina

19 – 21 Iunie – „CUPA ANGLER`S PRO 2020”  etapa a II-a, locație Cormoran Resort și Egreta Hidroturism, Uzlina

02 – 04 Octombrie – „HIDROCONSTRUCTIA ȘI PRIETENII”, locație Egreta Hidroturism, Uzlina

Octombrie – CUPA PRESEI LA PESCUIT, ediția a III-a

Octombrie – „CUPA DELTEI La ȘTIUCĂ ANTREC”, locație Crișan

16 – 18 Octombrie – „CUPA EGRETA PRO”, locație Egreta Hidroturism, Uzlina

22 – 24 Octombrie – „CUPA DELTA SPINNING – DELTA DUNĂRII”, etapa a IV-a,  locație Cormoran Resort și Egreta Hidroturism, Uzlina

1 Decembrie – „CONCURS DE PESCUIT SPORTIV”, locație Egreta Hidroturism, Uzlina

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*