Asociația Incoming România cere autorităților să privească în ansamblu problemele economice cu care se confruntă industria turismului

Aeroportul Internațional Sibiu. FOTO Aeroportul Internațional Sibiu

Asociația Incoming România, în numele membrilor săi: 33 operatori în turismul internațional, specializați în turismul de incoming în România (primire de turiști străini în țara) își exprimă îngrijorarea față de criză actuală, generată de pandemie și solicita autorităților române să privească în ansamblu problemele economice cu care ne confruntăm și să sprijine toți agenții economici care vor să reziste, să supraviețuiască și să se pregătească pentru revenire și recuperare după terminarea crizei.

Criză și măsurile necesare luate de autorități, cu restricțiile aferente au lovit și în turismul românesc în totalitatea și complexitatea să: hoteluri, restaurante, companii de transport turistic, muzee, agenții de turism (de outgoing, de business și corporate, de evenimente, de incoming, de turism intern, sisteme de rezervări on line pentru bilete de avion și cazări, vânzare bilete de avion etc.), ghizi de turism.

„În momentul în care nu ne mai putem desfășura activitatea, e clar că suntem toți afectați și nu este nevoie de acte justificative pentru acest lucru, e nevoie de recunoaștere a problemelor noastre și de măsuri economice concrete de susținere și sprijin.
Dacă agențiile de turism care desfășoară și organizează turism de incoming vor diparea, atunci destinația „Romania” pentru turiștii străini va fi ștearsă de pe hartă mondială a destinațiilor sau va fi total nesemnificativă pentru turismul internațional post-criză. Turismul de incoming (pentru vacanță; pentru afaceri) este singurul care poate aduce încasări valutare în țara și alături de turismul intern, sunt cele care pot susține și dezvoltă infrastructura turistică (hoteluri, restaurante, muzee, mânăstiri, transport turistic intern, etc) din România. Post-pandemie, România va avea nevoie de cât mai multe afaceri de succes, printre care se număra și operatorii de incoming, care să aducă valută în țara și să contribuie la ieșirea din recesiune a țării.
Susținem toate propunerile și inițiativele asociațiilor, federațiilor și patronatelor din turism, transmise autorităților, suntem adepții solidarității și unității: trebuie să rezistăm și să supraviețuim împreună, să fim pregătiți pentru renaștere și revenire după criză.
România are și va avea nevoie de turiști străini, avem prea multă frumusețe (ex.: destinația România a fost promovată intens de Prințul Charles de Wales), și inedit în turismul românesc că să nu le protejăm și să ne pregătim pentru viitor“, a transmis Consiliul Director al Asociației Incoming România

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*