Cupa Mondială masculină de sărituri cu schiurile se desfășoară pe Valea Cărbunării din Râșnov

Cupa Mondială masculină de sărituri cu schiurile se ține la Râșnov. FOTO CJ Brașov

După un deceniu în care, pornind de la zero, Federația Română de Schi Biatlon a reușit să readucă la viață o disciplină care se stinsese demult, iar România va înregistra o premieră absolută: organizarea unei reuniuni a Cupei Mondiale masculine de sărituri cu schiurile. Organizator este Consiliul Județean Brașov, iar evenimentul se desfășoară în Râșnov. 

Interesul pentru competiția masculină este de 5 ori mai mare, iar impactul media, mai ridicat de peste 20 de ori față de competiția feminină, ceea ce face ca și exigențele impuse de Federația Internațională de Schi să fie mai ridicate. Centru de presă, este pregătit să găzduiască circa 100 de jurnaliști, la care se adaugă echipele televiziunilor care vor fi prezente. Transmisia se va realiza cu 14 camere, iar pentru comentatorii canalelor tv de sport au fost montate noi cabine de transmisie.

La etapele de la Râșnov, programate vineri 21 și sâmbătă 22 februarie, cu sesiune de calificări joi, 20 februarie, și-au anunțat prezența 60 de săritori din 17 țări, în frunte cu liderul actual al Cupei Mondiale, austriacul Stefan Kraft, care conduce în clasament cu 1.273 de puncte, precum și liderul Turneului celor 4 Trambuline, polonezul Dawid Kubacki, aflat pe locul 4 în clasamentul general al Cupei Mondiale.

Iată, în continuare, pe cei mai titrați icari, poziția și punctele lor la zi în clasamentul general al Cupei Mondiale, precum și locul și punctele în clasamentul Turneului celor 4 Trambuline:

  • Stefan Kraft (Austria) 1/ 1.273 – 5/1.086;
  • Karl Geiger (Germania) 2/1.135 – 3/1.108;
  • Dawid Kubacki (Polonia) 4/985 – 1/1.132;
  • Kamil Stoch (Polonia) 5/759 – 13/1.024;
  • Peter Prevc (Slovenia) 8/550 – 8/1.049;
  • Daniel Andre Tande (Norvegia) 9/548 – 24/849;
  • Piotr Zyla (Polonia) 10/525 – 14/1.017;
  • Andre Forfang (Norvegia) 11/510 – 6/1.051;
  • Robert Johansson (Norvegia) 16/384 – 12 1.025;
  • Gregor Schlierenzauer (Austria) 21/256 – 28/737;
  • Michael Hayboeck (Austria) 23/ 219 – 18/991;
  • Evgeniy Klimov (Rusia) 33/76 – 27/738;
  • Richard Freitag (Germania) 41/37;
  • Taku Takeuchi (Japonia) 45/28 – 34/533.

Pe baza de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării vor fi arborate drapelele următoarelor națiuni: Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, Finlanda, Germania, Italia, Japonia, Kazahstan, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovenia, Elveția, Ucraina, Statele Unite și România.

Pentru țara noastră va concura Daniel Cacina, proaspăt campion național, la întrecerile desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute.

Un moment special al evenimentelor pregătite de organizatori este și ceremonia de atribuire a numerelor de concurs, care se va desfășura în sala Cinematografului Amza Pellea din Râșnov, și la care Federația Română de Schi Biatlon și președintele Consiliului județean Brașov, Adrian Veștea, vor înmâna trei trofee unor parteneri care au fost alături în amplul proiect ce a vizat includerea României în clubul select al organizatorilor de etape de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile: Walter Hofer, directorul competițiilor masculine de sărituri cu schiurile din cadrul FIS, Paul Ganzenhuber, care de un deceniu ne este alături, coordonând colectivele de antrenori ale loturilor naționale de sărituri cu schiurile, și Christian Moser, cel care a coordonat programul OMV Move&Jump, prin care s-au pus bazele construcției menite ca astăzi să facă posibilă premiera despre care vorbeam: organizarea în România a unor etape de Cupă Mondială masculină.

Evenimenul se va desfășura după următorul program:

JOI 20.02.2020

11.30: Antrenamentul oficial
13.00: Runda de calificări

VINERI 21.02.2020

14.00: Săritura de probă
15.00: Manșa I
urmată de: Manșa finală
după care: Festivitatea de premiere

SÂMBĂTĂ 22.02.2020

12.00: Runda de calificări
13.45: Manșa I
urmată de: Manșa finală
după care: Festivitatea de premiere

Intrarea spectatorilor este liberă, Primăria orașului Râșnov punând la dispoziție curse regulate, din centru (Cinematograful Amza Pellea) până la baza de pe Valea Cărbunării, din 30 în 30 de minute.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*