Icoane, colinde și lansare de carte, în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj

Afișul festivalului.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (C.J.C.P.C.T.) Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliul Judeţean Cluj, organizează marți, 18 decembrie, de la ora 16.00, la Biblioteca Județeană ,” Octavian Goga, o întâlnire cu cultura tradițională, în pragul sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul va debuta cu vernisajul Salonului Icoanei Ardelene, ediția a XIX-a, expoziție care reunește iconari clujeni din diverse medii: Monahia Justiniana Kiraly (Mănăstirea Florești), prof.univ.dr. Marcel Muntean, Iuliana Negru, Monica Gîju, Mircea Bodea, Grigore Dejeu, Maria Cristea, Adam Curta, Liana Curta, Henorel Nica, Ionița Timiș.

Vernisajul va fi urmat de lansarea albumului “Decorul sculptat al vechilor biserici de lemn clujene”, material de sinteză realizat în urma cercetărilor de teren de Consuela Bendea, consultant artistic al C.J.C.P.C.T. Cluj, cu fotografii realizate de Ioan Bruchental.

Momentul va fi îmbogățit cu un scurt concert de colinde susținut de Grupul tradițional de colindători din Mociu (coordonator Traian Sălăgean) și de Grupul ,,Colindăm la gazde bune” al C.J.C.P.C.T. Cluj, format din interpreții: Mariana Morcan, Marinela Zegrean Istici, Iulia Bucur, Mădălina Mârza, Livia Popa, Grigore Sâmboan, Raul Oltean și Radu Lazăr.

Expoziția este deschisă publicului până în 18 ianuarie 2019.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*