Nu ratați ocazia de a vă număra printre companiile participante la Târgul de Turism al României!

Târgul de Turism al României. FOTO ROMEXPO

Ediția de toamnă a Târgului de Turism al României are loc la ROMEXPO între 14 și 17 noiembrie în Pavilionul B1.
Printre sutele de expozanți tradiționali ai manifestării se numără agenții de turism, tour-operatori, zonele turistice din România prin intermediul: Administrațiilor Publice Locale, Asociațiilor de Turism, Oficiilor de Turism, Consiliilor Județene si primăriilor.

Companiile care nu și-au rezervat încă loc la ediția de toamnă a Târgului de Turism se mai pot înscrie pentru a se afla, astfel, între privilegiații care-și întâlnesc direct publicul.

Târgul de Turism al României beneficiază de o campanie media puternic targetată, care se desfășoară atât în mass-media tradițională (presă scrisă, radio, TV), cât și în mediul on-line, în special pe rețelele de socializare.

Evenimentul este un instrument optim pentru companiile care activează în domeniul turismului pentru promovarea celor mai bune oferte de vacanță către publicul larg, din ce în ce mai dornic să își planifice din timp călătoriile, dar și pentru realizarea de parteneriate noi și aprofundarea celor existente.

În plus, mediatizarea de care Târgul de Turism are parte an de an îl face să devină o scenă de pe care niciun actor important din domeniul turismului nu trebuie să lipsească!

Târgul de Turism al României este, de altfel, și unul dintre cele mai importante evenimente organizate de ROMEXPO, peste 10.000 de vizitatori alegând să îl viziteze la ediția de toamnă 2018.

Pentru detalii legate de spațiile disponibile și modalitatea de înscriere, contactați organizatorii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*