Peste 2,5 milioane de euro, bani europeni, vor ajunge la Mangalia, pentru dezvoltarea comunităților pescărești

Peste 2,5 milioane de euro, vor fi investiți în dezvoltarea comunităților pescărești. FOTO FLAG Mangalia Litoral

Asociația FLAG Mangalia Litoral a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM, pentru implementarea proiectului intitulat “Dezvoltarea comunităților pescărești prin implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală integrată în zona Mangalia Litoral”.

Valoarea totală alocată implementării proiectului este de 12.781.649,58 lei, din care 8.833.468,54 lei reprezintă valoarea alocată implementării proiectelor prin POPAM, inclusiv costurile de funcționare și animare.

Constituită cu scopul de a implica și dezvolta comunitățile pescărești, Asociația FLAG Mangalia Litoral își propune implementarea unei strategii locale integrate care urmărește dezvoltarea unui sector piscicol competitiv, modern și dinamic, bazat pe activități durabile de pescuit și acvacultură, fără a neglija aspectele legate de protecția mediului, dezvoltarea socială și bunăstarea economică.

Inițiativa de dezvoltare locală are ca punct central cea mai veche tradiție a zonei, cea a pescuitului, favorizată de așezarea pe țărmul Mării Negre cu un mare potențial pentru dezvoltarea pescuitului marin, prin atragerea de investiții în activități piscicole și de acvacultură, în vederea dezvoltării durabile a teritoriului. Pescuitul şi acvacultura, alături de prelucrarea peştelui şi comerţul cu peşte şi produse din peşte, sunt activităţi prezente în toate cele 5 comunități membre ale parteneriatului public privat: comuna 23 August, municipiul Mangalia, comuna Limanu, comuna Albești și comuna Pecineaga.

Implementarea proiectului „Dezvoltarea comunităților pescărești prin implementarea strategiei de dezvoltare locală integrată în zona Mangalia Litoral” contribuie totodată la dezvoltarea și consolidarea unor servicii de calitate în sectorul pescăresc, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea infrastructurii specifice activității de pescuit (porturi, puncte de centre de primă vânzare, etc). Cu ajutorul acestui proiect se dorește obținerea unui diagnostic corect și realist asupra zonei, identificarea avantajelor și a problemelor, a oportunităților și a riscurilor ce pot apărea, precum și formularea priorităților, obiectivelor și a măsurilor necesare a fi implementate în zonă.

Beneficiarii direcți dar și indirecți ai acestui proiect de dezvoltare a comunităților pescărești sunt unitățile administrativ teritoriale, asociațiile de pescari, persoanele fizice autorizate, dar și întreprinderile individuale/familiale. Principalele probleme care justifică necesitatea implementării unei Strategii de Dezvoltare Locală sunt infrastructura insuficient dezvoltată, mijloace de transport specializat insuficiente și în mare parte învechite, nivelul de trasabilitate scăzut, precum și lipsa activităților pentru crearea de locuri de muncă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*